Foto: news.bbc.co.uk

O bombă a explodat în jurul orei locale (şi a României) 17.30, în apropiere de o staţie de autobuz din cartierul şiit al-Hurriyah, potrivit aceleiaşi surse.

Un bilanţ precedent făcea referire la 10 morţi şi 42 de răniţi.

Zeci de răniţi au fost transportaţi la mai multe spitale din capitala irakiană.

Începând din 2003, de la lansarea ofensivei americane în Irak, mai mult de un milion de irakieni au fost ucişi, potrivit unui studiu publicat în luna martie la Londra. Mulţi dintre ei, majoritatea civili, au murit în atentate sinucigaşe comise de persoane având legături cu al-Qaida.

Cel mai sângeros atentat comis de la atacurile din 11 septembrie din Statele Unite a fost cel din august 2007, soldat cu mai mult de 400 de morţi, în nordul Irakului, iar prin distrugerea mausoleului şiit din Samarra, în februarie 2006, al-Qaida a aruncat ţara într-o spirală a violenţelor interreligioase între şiiţi şi sunniţi.