Cel puţin 50 de persoane au obţinut permise auto în mod ilegal în Argeş
Primele rezultate ale controlului declanşat la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Argeş au scos la iveală o serie întreagă de fapte penale.
Cel puţin 50 de persoane au obţinut permise auto în mod ilegal în judeţul Argeş. Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie spun că au toate probele necesare pentru a demonstra acest lucru. În anchetă s-a implicat vineri şi Corpul de Control al ministrului de Interne Cristian David, care verifică şi documentele eliberate de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Argeş.
20 de instituţii din subordinea serviciului din tot judeţul vor fi luate la bani mărunţi. Din primele verificări, rezultă că şi alţi argeşeni au avut de câştigat din activitatea reţelei. Este vorba de proprietarii de imobile, care îi luau în spaţiu pe cei ce aveau nevoie de mutaţie ca să obţină un permis de conducere. Şi aceşti proprietari primeau cel puţin un milion de lei vechi. Ancheta mai arată că din 2006 până în prezent, 2200 de persoane din alte judeţe au obţinut permise de conducere în Argeş.
Vezi drumul şpăgii pentru obţinerea ilegală a unui permis auto în Argeş
În plus, anul trecut au avut loc peste 20.000 de mutaţii şi schimbări de reşedinţă în tot judeţul. Corpul de Control va verifica alte câteva mii de dosare întocmite de Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Argeş.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins recursul celor 17 persoane arestate în scandalul permiselor de conducere de la Piteşti. Funcţionarii de la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Argeş vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.
Săptămâna trecută, procurorii DNA au coordonat mai multe percheziţii simultane în locuinţele unor funcţionari. Aceştia sunt suspectaţi că, în schimbul banilor ofereau permise de conducere unor oameni care nu s-au prezentat la examenul de permis. În casa lui Codruţ Vlăsceanu, şeful serviciului de Înmatriculări s-a găsit suma de 450.000 de euro, iar la un subaltern de-al său, suma de 9000 de euro.
Noul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este unul din cei care şi-au luat permisul în mod fraudulos la Piteşti.
Permisul de conducere este eliberat la toate categoriile: A, B, BE, C şi CF, iar în dreptul localităţii unde a avut loc examinarea este trecut "Argeş". Democrat-liberalii susţin că Piedone şi-a făcut mutaţie în comuna Priboieni doar pentru o perioadă de o lună, suficientă pentru a obţine un permis de conducere la toate categoriile posibile. Toate examenele sunt promovate în aceeaşi zi: 22 octombrie 2007, iar în dreptul localităţii unde a avut loc examinarea este trecut judeţul Argeş.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

