EXTERN »
Cel puţin 5.500 persoane au fost expuse unor doze excesive de radiaţii într-un spital din Franţa
Catastrofa din Epinal, cu bilanţ imprecis, este rezultatul unor nereguli care s-au repetat, mai ales o proastă folosire a aparatelor de îngrijire şi formarea insuficientă a operatorilor. Circa 7.500 persoane au fost tratrate la serviciul de radioterapie din Epinal, între 1987 şi 2006, dar circa 2.000 nu au putut fi contactate fie pentru că între timp au murit, fie şi-au schimbat adresa, a spus directorul spitalului Jean-Monnet, Gilbert Hangard.
Dintre aceste victime, 24 au fost puternic iradiate în timpul tratamentului pentru cancer la prostată, dintre care cinci au murit în urma supradozelor. Celelalte au fost expuse unor doze mai mici.
"Acste lucruri nu trebuie să se repete. Lecţiile au fost învăţate", a spus ministrul în faţa a circa 20 dintre respectivele persoane, în cursul vizitei la spitalul din Epinal.
Materialele serviciilor de radioterapie din 180 de centre au fost verificate şi reprogramate în acest scop, a spus ea. Durata instruirii operatorilor a crescut cu un an, de la doi ani la trei, iar numărul lor va fi dublat în patru ani, pentru a ajunge la 600 specialişti.
Radioterapia este folosită în "70% dintre cazurile de cancer", adică 180.000 de persoane pe an.
Circa 300 dintre victime au primit deja o primă tranşă de compensaţii de 10.000 de euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

