Foto static.taume.com
Un avion Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, a fost implicat într-un incident, joi seara, pe aeroportul din Singapore. Avionul, care tocmai părăsea terminalul de îmbarcare, era tractat spre pistă de un camion de remorcare. O manevră greşită a făcut ca o roată să depăşească marginea pistei, iar avionul s-a oprit pe iarbă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Pasagerii au fost debarcaţi şi li s-a pus la dispoziţie un alt avion pentru continuarea călătoriei. Potrivit unor surse din cadrul companiei Singapore Airline, avionul a fost uşor avariat. Este primul incident în care este implicat aparatul Airbus A380 din octombrie 2007, de când este folosit.