Daniel Breaz este din 2009 profesor la catedra de matematică-informatică de la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. În 12 ani de carieră universitară a scris zece cărţi de specialitate şi are peste 100 de articole ştiinţifice publicate în jurnale de primă mână din întreaga lume. De nouă ani colaborează cu matematicieni din Japonia, Canada, Turcia sau Egipt. Acum îşi vede munca răsplătită.
"Acest premiu mi s-a acordat pentru activitatea de cercetare pe care am avut-o în teoria geometrică a funcţiilor, unde şcoala românească are o dezvoltare foarte mare şi a avut-o de mulţi ani. Sunt foarte mulţi matematicieni care au lucrat în acest domeniu în România şi nu numai", a declarat profesorul.
Titlul obţinut de matematician este privit cu mândrie de colegii de catedră şi de foştii studenţi, care-i calcă acum pe urme. "Nu putem decât să ne bucurăm că avem astfel de cadre didactice în Universitatea noastră, iar studenţii beneficiază de o pregătire competentă în domeniu", a spus prorectorul Universităţii 1 Decembrie 1918, Lucia Căbulea.
Teoria geometrică a funcţiilor este cercetată în prezent de aproape 4.500 de matematicieni din lume.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M