Foto: Realitatea TV

În urmă cu opt decenii, medicul Crişan Mircioiu era elev de liceu. Îşi aminteşte parcă ar fi fost ieri: în fiecare zi, un alt vecin îşi pierdea locul de muncă, un alt sărman bătea la uşa bunicii sale cerşind o bucată de pâine.

Medicul avea doi unchi. Ambii, muncitori calificaţi. S-au trezit peste noapte şomeri. Erau atât de săraci, că nu aveau bani de tren. Se înghesuiau în maşinile vecinilor mai înstăriţi, alături de alţi oameni, şi umblau prin toată ţara, doar-doar or găsi ceva de muncă. Oriunde, pe oricât de puţini bani.

Abia după patru luni şi-au găsit unchii de lucru. De criză îşi aminteşte şi Elisabeta. Ea era la şcoală atunci. Părinţii o duceau bine şi în fiecare zi umpleau masa din curte cu merinde pentru sărmani, care veneau la poartă ca la pelerinaj.

Elisabeta îşi mai aminteşte ceva: teama părinţilor ei că în orice zi ar putea deveni la fel de sărmani ca şi cei care le mâncau pe nerăsuflate bucatele în curte.