Cei doi vicepreşedinţi ai fostei ANRCTI, păstraţi de Tăriceanu în conducerea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii
Cei doi vicepreşedinţi ai fostei ANRCTI au fost numiţi de premierul Tăriceanu în conducerea noii Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, structură înfiinţată de Guvern prin reorganizarea ANRCTI.
Astfel, Alexandrina-Luminiţa Hîrţan şi Codruţa Georgeta Meran au fost
numite vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia
Informaţiei (ANRCTI) a fost reorganizată în urmă cu două săptămâni de
Guvern. Prin urmare, fostul preşedinte, Dan Georgescu, nu şi-a
putut relua funcţia pe care a recâştigat-o în instanţă, după ce Curtea
de Apel Bucureşti a suspendat revocarea sa din funcţie, semnată de
Tăriceanu în 19 august.
Premierul Tăriceanu a declarat ulterior că restructurarea instituţiei a
fost făcută printr-o Ordonanţă de Urgenţă, instituţiei fiindu-i
adăugate alte activităţi din domeniul informaticii.
În urmă cu două săptămâni, prim-ministrul l-a numit tot pe Liviu
Nistoran la şefia noii Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Comunicaţii, cel ce fusese numit la conducerea instituţiei după
revocarea lui Georgescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

