Procurorul care instrumentează cazul de omor de la Reghin, Dan Oltean, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, în cursul audierilor de luni seară, fiecare dintre cei doi bărbaţi implicaţi a dat vina pe celălalt, dar Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a decis ca amândoi să fie reţinuţi pentru 24 de ore.
"Am dictat mandate de reţinere pentru ambii, pe 24 de ore, pentru omor şi complicitate la omor, iar cei doi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Fiecare dă vina pe celălalt, spunând că nu el este cel care a dat cu cuţitul. E clar că unul a dat şi celălalt a fost complice, mai avem şi alte probe", a spus Oltean.
Potrivit procurorului, la audieri, unul dintre agresori a declarat că avea un conflict cu bărbatul omorât încă din urmă cu doi ani, când acesta i-ar fi spus că are o relaţie "cu femeia lui" şi că unul dintre copiii agresorului ar fi fost al bărbatului omorât.
Omorul s-a produs luni, în jurul orei 10.30, în faţa Primăriei din Reghin.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Dan Oltean, declara că doi atacatori au sărit pe maşina unui bărbat, încercând să-l scoată din autoturism, iar acesta a tamponat o maşină parcată, încercând să scape. Din primele informaţii reieşea că unul dintre cei doi agresori l-a lovit cu un cuţit în inimă pe bărbat, băgând mâna în maşină pe geam.
Potrivit procurorului, bărbatul a fost înjunghiat cu un cuţit în inimă şi a fost dus la spitalul din localitate, unde a murit.
Cei doi agresori au fugit, fiind prinşi ulterior şi duşi la audieri.
Oltean spunea că între victimă şi agresori exista un conflict mai vechi, toţi având antecendente penale.
În maşina bărbatului omorât se afla copilul acestuia, în vârstă de doi ani.
Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a înregistrat o cauză privind comiterea infracţiunii de omor calificat, săvârşită de doi bărbaţi în faţa Primăriei din municipiul Reghin.
Cei doi bărbaţi implicaţi în crima de la Reghin au fost reţinuţi
Cei doi bărbaţi implicaţi în crima petrecută în faţa Primăriei din Reghin, judeţul Mureş, unde un bărbat a fost înjunghiat cu un cuţit în inimă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru omor şi complicitate la omor, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M