Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că vor beneficia de scutiri de la plata impozitelor locale proprietarii de apartamente din blocuri care vor fi reabilitate termic.
Lungu a mai spus că intenţia este ca scutirea de impozit să amortizeze valoarea investiţiei şi că în acest caz se va stabili perioada de scutire în funcţie de costurile reabilitării termice.
"Nu este o chestiune simplă şi va trebui bine pusă la punct şi corect aplicată", a spus Lungu. Primăria a primit din partea asociaţiilor de proprietari cereri pentru reabilitarea termică a 15.649 de apartamente din municipiu, prin proiectul iniţiat de MDRT cu fonduri europene, costurile totale fiind de 71 de milioane de euro.
Municipalitatea a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului o cerere pentru finanţarea reabilitării termice pentru un număr de 7.500 de apartamente, iar primarul şi-a exprimat încrederea că vor fi finanţate lucrările de reabilitare termică măcar pentru cele 3.551 de apartamente cu documentaţia deja depusă.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) intenţionează să reabiliteze termic, în 2012, circa 250.000 de apartamente, după ce a primit avizul Comisiei Europene de a transfera pentru reabilitare sume de la alte programe, declara, în luna decembrie 2011, ministrul de resort, Elena Udrea. Ministrul anunţase că oficialii europeni au fost de acord cu realocarea a 360 milioane de euro de la alte programe operaţionale sectoriale pentru reabilitarea termică a clădirilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M