Comisia Juridică din Senat i-a validat, luni, pe 12 dintre cei 15 candidaţi pentru Consiliul Naţional de Integritate (CNI). Membrii comisiei i-au respins pe candidaţii care aveau funcţia de magistrat sau de consilier parlamentar. Motivul: senatorii au considerat că aceste funcţii sunt incompatibile cu activitatea în cadrul Consiliului.

Drept urmare, instituţiile care au făcut aceste propuneri urmează să nominalizeze alţi reprezentanţi. Candidaturile celor care au primit avizul Comisiei Juridice vor fi supuse la vot, joi, în plenul Senatului. Dacă nominalizaţii vor fi validaţi, Consiliul îşi va putea începe activitatea de coordonare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Membrii CNI vor avea un mandat de trei ani şi nu vor fi remuneraţi. Consiliul Naţional de Integritate este format din 15 membri, propuşi de grupurile parlamentare şi de categoriile profesionale vizate de verificările Agenţiei Naţionale de Integritate.