Obiectivul
afişat al Statelor Unite, care vor să cupleze acest radar cu zece
interceptoare de rachete, în curs de negociere cu Polonia, este
prevenirea unor atacuri din partea unor state problematice, ca Iranul.
Pentru a fi valid, acordul mai are nevoie de ratificare din partea celor două Camere ale Parlamentului ceh.
La o conferinţa de presă comună, secretarul de stat american Condoleezza Rice a declarat că acest acord de apărare antirachetă reprezintă o piatră de temelie în
edificiul securităţii, nu numai a Statelor Unite şi a Cehiei, ci şi a
NATO şi a comunităţii internaţionale.
"Acordul este un exemplu al dorinţei noastre comune de a apăra lumea
liberă", a declarat premierul Mirek Topolanek, subliniind că aceasta
este o ocazie unică de a ancora fosta ţară comunistă în Occident şi în
NATO. "Am avut ocazii similare în trecut şi le-am ratat", a spus el.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M