Cinci femei şi un bărbat au decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din regiune, Lukas Humpl, fără a oferi detalii despre naţionalitatea victimelor. Trei persoane prezintă răni grave, a adăugat el.
Trenul efectua o cursă între Cracovia, sudul Poloniei, şi Praga şi urma
să ajungă în capitala cehă la ora locală 14.00 (15.00, ora României).
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 10.30 (11.30, ora României).
"Trenul rula cu 140 de kilometri la oră în momentul impactului. S-a
lovit probabil de un element al podului rutier aflat în construcţie,
căzut pe calea ferată", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei,
Miroslava Michalkova-Salkova.
Locomotiva şi şase vagoane au deraiat în urma şocului. "Pagubele sunt importante", a declarat Kucera.
Potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, citat de televiziunea
CT, podul în reconstrucţie s-a prăbuşit direct peste primul şi al
doilea vagon al trenului care trecea pe sub el.
Şaisprezece unităţi de pompieri şi 30 de vehicule au fost mobilizate,
ca şi numeroase ambulanţe şi elicoptere de urgenţă. Răniţii sunt
transportaţi spre mai multe spitale din regiune.
"Situaţia este cu adevărat dramatică", a afirmat un reporter al CT, în
faţa unui spital din Ostrava, capitala acestei regiuni industriale.
Aroximativ 400 de călători, printre care tineri care mergeau la un
festival de muzică de la Pardubice, se aflau în tren.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M