Muzeul Naţional de Artă este ameninţat cu executarea silită. Avocaţii lui Valentin Ceauşescu susţin că instituţia refuză să îi restituie acestuia cinci tablouri pentru care instanţa a dispus restituirea printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Cele cinci lucrări au fost predate Muzeului Naţional de Artă în decembrie 1989, imediat după arestarea fiului fostului preşedinte. Valentin Ceauşescu se luptă de aproape zece ani în justiţie să redobândească operele de artă pe care le deţinea înainte de 1989.

Principalul său argument este că a primit tablourile cadou din partea unor artişti reputaţi.

Foto NewsIn