În Capitală în zori va fi destul de rece, minus 6...minus 4 grade. ziua începe tot cu ceaţă şi destui nori, însă din când în când şi soare. la amiază vor fi în jur de 4 grade, valoare normală pentru acestă dată.
Regiuni
În vestul, centru şi în nordul ţării va fi o zi destul de plăcută, chiar dacă încă mai rece decât în mod obişnuit. Va fi destul soare, dar şi câţiva nori, mai consistenţi doar prin nordul Crisanei şi al Transilvaniei şi în Maramureş. Precipitaţiile lipsesc, iar ceaţa apare dimineaţa doar izolat. maximele prognozate de meteorologi se opresc la minus 2 grade la Tg Mures, minus 1 grad la Cluj Napoca şi un grad cu plus la Miercurea Ciuc.
În sudul ţării va fi o zi mohorâtă, cu nori joşi, ceaţă, burniţă şi doar câteva raze de soare. Excepţie fac zonele mai înalte unde soarele este mai generos. Maximele diurne ajung până la minus 2 grade la Giurgiu şi la Alexandria, 1 grad la Craiova, 2 grade în Buzău şi la Călăraşi.
În Dobrogea soare strălucitor, câţiva nori de decor şi un regim termic uniform, în jur de 6 grade la amiază la Tulcea şi la Constanţa.
Vreme mai caldă va fi şi în Moldova, cu nori mai mulţi în nordul regiunii şi ceaţă dimineaţa în sudul acesteia. Maximele termice ale zilei ajung până la 3 grade la Suceava şi la Botoşani, 4-5 grade la Iasi, Bacau, Focşani şi Galati.*
Vremea 2 zile
Joi, ziua debutează cu cer variabil şi multă ceaţă în zonele de câmpie în regiunile extracarpatice, în cursul nopţii apar şi precipitatiile mixte care pot favoriza apariţia poleiului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 3...minus 2 grade în Lunca Dunării unde va persista ceaţa şi 6-7 grade la Piteşti şi la Suceava.
În Capitală cer variabil, ceaţa mai ales dimineaţa şi în jur de 2 grade la amiază.
Vineri norii se extind în majoritatea regiunilor, însă precipitatiile mixte vor fi puţine şi slabe. Vântul va fi destul de insistent în majoritatea regiunilor, dar temperaturile cresc semnificativ. La amiază valorile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în estul Transilvaniei, la Miercurea Ciuc şi 10 grade, la malul marii, la Constanţa.
În Bucuresti scăpăm de ceaţă, va fi şi soare, dar trecător şi nori, iar la amiază se adună în jur de 7 grade în termometre.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M