Fostul dictator Saddam Hussein era un mare amator de lectură şi avea simţul umorului. În viaţa privată, Saddam era foarte diferit faţă de brutalul dictator cu mâinile mânjite de sânge, cunoscut de toată lumea.

Cel puţin, aşa susţine fostul său infirmier, sergentul Robert Ellis, care a avut grijă de Saddam în perioada în care acesta s-a aflat ca prizonier, în custodia armatei americane.

Era un cititor avid, a declarat Robert Ellis. Principala lectură a lui Saddam o constituiau versetele Coranului. Fostul dictator petrecea, de asemenea, mult timp în rugăciune şi scriind într-un caiet.

Saddam era un consumator fidel de cafea şi ţigări care, pretindea el, îl ajutau la scăderea tensiunii. Totodată, fostul lider de la Bagdad făcea dovada unui viguros simţ al umorului. Vorbea rareori despre fiii săi, Udai şi Qusai, ucişi de forţele americane la 22 iulie 2003 la Mosul, dar uneori spunea că le simte lipsa.

Cu toate acestea, fostul lider de la Bagdad nu discuta niciodată despre modul în care a condus ţara şi nici nu şi-a exprimat un eventual regret pentru faptele sale.