Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cea mai vastă reţea mondială de calculatoare piratate, anihilată de Spania

Garda Civilă spaniolă a anunţat miercuri că a anihilat, în colaborare cu FBI, cea mai importantă reţea mondială de calculatoare piratate, cu peste 13 milioane de asemenea computere, şi că a arestat trei spanioli care conduceau această reţea.

 

Infracţiunile pe Internet sunt principala ocupaţie a hackerilor români / FOTO: theepochtimes.com
Infracţiunile pe Internet sunt principala ocupaţie a hackerilor români / FOTO: theepochtimes.com / FOTO: theepochtimes.com

Aceste "calculatoare controlate", repartizate în peste 190 de ţări, se aflau sub controlul infractorilor, care au creat această reţea şi care puteau sustrage date personale, în special bancare, aparţinând proprietarilor calculatoarelor, sau puteau trimite e-mail-uri nesolicitate (spam).

Era vorba de calculatoare aparţinând unor persoane, dar şi unor întreprinderi private şi organisme publice.

Pe calculatorul aparţinând conducătorului acestei reţele, arestat în februarie în Ţara Bascilor (nordul Spaniei), Garda Civilă a găsit informaţii personale aparţinând unui număr de peste 800.000 de utilizatori.

Potrivit Gărzii Civile, acesta îşi câştiga existenţa de pe urma acestor calculatoare "sclave", închiriindu-le unor terţi, în scopuri infracţionale.

"Am avut noroc că această reţea a intrat pe mâinile unei persoane care nu era conştientă de potenţialul infracţional", a declarat comandantul Gărzii Civile, Juan Salom, care a coordonat ancheta, într-o conferinţă de presă la Madrid.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro