Amatorii de senzaţii tari pot alege Spania pentru o porţie serioasă de adrenalină. În provincia Malaga se află El Camino del Rey sau Drumul Regelui, cea mai periculoasă pasarelă din lume.
În urmă cu 11 ani, patru oameni şi-au pierdut viaţa pe Drumul Regelui, iar pasarela a fost închisă. Deşi lipsesc bucăţi mari de beton din ea şi pe alocuri nu există vreo balustradă, agenţiile de turism o promovează în continuare, neoficial, pe riscul clientului. Singurele condiţii impuse turiştilor sunt să aibă peste 12 ani şi să nu sufere de rău de înălţime.
Drumul duce către canionul El Chorro din apropiere de Alora, Malaga. Pasarela, care pe alocuri nu e mai lată de o jumătate de metru, a fost construită în anul 1901, pentru a face legatura între două hidrocentrale.
În 1921, după ce regele Alfonso al XIII-lea a traversat-o pentru inaugurarea barajului Conde Del Guadalhorce, pasarela a primit denumirea de Drumul Regelui. Ea a fost folosit şi în trecut, de muncitorii care lucrau la amenajarea cascadelor Chorro si Gaitanejo pentru turişti.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M