Foto: NASA
Sonda internaţională Cassini a realizat imagini radar care arată scurgeri recente, lichide, pe suprfaţa lui Titan. Descoperirile arată că luna ar putea conţine "criovulcani" activi, adică vulcani de gheaţă.

Rosaly Lopes, unul dintre cercetătorii care lucrează cu radarul lui Cassini a spus că criovulcanii sunt nişte elemente uimitoare ale sistemului solar.

"Dacă Vezuviul ar fi fost un criovulcan, lava lui ar fi îngheţat locuitorii din Pompei", a exemplificat Lopes.

Zborurile anterioare ale sondei şi o sondă trimisă pe suprafaţa lunii sugerau că pe Titan ar putea exista criovulcanii, informează Science Daily.

Dar ultimele informaţii "nu indică doar că criovulcanii au existat în trecutul recent, ci chiar că ar putea exista pe Titan în acest moment", a declarat cercetătorul din proiectul Cassini, Jonathan Lunine.

Titan este unul din puţinele corpuri din sistemul nostru solar cu o atmosferă însemnată.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că metanul este emanat în atmosferă şi formează nori, din care se formează ploi de metan. Sursa metanului este încă un mister.

Cercetătorii care sunt în favoarea teoriei vulcanilor spun că erupţiile de metan din interiorul lui Titan ar putea explica atmosfera înceţoşată a lunii.

Informaţiile luate de spectometrul de pe Cassini arată că sonda a descoperit zone deschise la culoare în două regini de pe Titan. Într-una din regiuni, cercetătorii au găsit dovezi de amoniac îngheţat, despre care ei cred că vine din interiorul lunii.

Rezultatele au fost prezentate la întâlnirea American Geophysical Union, din San Francisco, dar nu toată lumea a fost convinsă.

Sonda Cassini orbitează planeta Saturn şi studiază inelele şi lunile sale încă din 2004.