Costurile măsurilor de securitate pentru nunta regală pe care este estimat că o vor urmări două miliarde de oameni din toată lumea se ridică undeva la 10 milioane de lire. 7,5 milioane de lire, mai puţin decât au costat cele de la summitul G20 de acum doi ani, conform mirror.co.uk, şi 20 de milioane de lire, conform dailymail.co.uk.
Măsurile de securitate au fost meticulos planificate, mai ales că există precedentul de cu puţin timp în urmă, când studenţii care protestau că au fost mărite taxele de şcolarizare au atacat cu bate si pietre maşina în care se aflau prinţul Charles şi Camilla Parker Bowles. Acestea includ mii de poliţişti în centrul Londrei, în ziua nunţii, inclusiv în civil, care vor avea dreptul şi să legitimeze pe oricine li se pare suspect, plus monitorizarea bolnavilor psihici cunoscuţi cu antecedente "regale", atât în ospicii, cât şi la domiciliu. Iar în cazul în care cineva se va repezi la vreun membru al familiei regale, poliţiştii vor avea doar o secundă la dispoziţie dacă să tragă sau nu.
Cea mai mare ameninţare la nunta secolului: fanaticii obsedaţi de regalitate
Pe lângă atentate teroriste şi anarhişti, forţele de poliţie londoneze se tem cel mai tare în ziua nunţii prinţului William cu Kate Middleton de fanaticii obsedaţi de regalitate. Anual Palatul Buckingham primeşte aproximativ 10.000 de scrisori de la persoane bolnave mintal.
Citeşte totul despre:
anarhişti, atentate, Kate Middleton, măsuri de securitate, nuntă regală, poliţişti, prinţul William, summit G20, terorişti








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M