Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ce spunea NĂSTASE despre JUSTIŢIE când a fost ACHITAT. Şi ce crede ACUM

Dacă imediat după ce a fost achitat în dosarul "Mătuşa Tamara", liderul PSD Adrian Năstase aprecia munca magistraţilor, afirmând că judecătorii "au citit cu adevărat" dosarul în cauză, spre deosebire de cei care l-au comentat, după condamnarea sa în dosarul "Trofeul Calităţii", social-democratul a întors foaia, acuzându-i pe judecători că au făcut jocul politic murdar al lui Traian Băsescu.

Procurorii cer între 3 şi 10 ani de ÎNCHISOARE pentru Năstase în "Dosarul Zambaccian"
Procurorii cer între 3 şi 10 ani de ÎNCHISOARE pentru Năstase în "Dosarul Zambaccian"

Fostul premier Adrian Năstase declara, pe 15 decembrie 2011, că decizia instanţei de a-l achita în dosarul "Mătuşa Tamara" încheie un capitol neplăcut din viaţa sa publică, care a început în 2006 şi a dus la decizii nedrepte. "Ceea ce s-a întâmplat azi şi verdictul care a fost dat pe baza probelor din dosar arată că judecătorii au citit cu adevărat dosarul, spre deosebire de unii dintre cei care doar l-au comentat", spunea Năstase.
Social-democratul puncta că dosarul a pornit de la un denunţ al lui Genică Boerică, care era în închisoare de pe vremea când el era prim-ministru şi care a fost adus la DNA, unde a făcut un denunţ. "Pe baza acestui denunţ el a fost eliberat din închisoare, şi în testul poligraf s-a văzut foarte clar că are un comportament simulat într-un dosar în care nu există probe, care se bazează doar pe nişte chestiuni care ţin de încercări, sugestii de analiză logică, exerciţii de logică. Rechizitoriul respectiv nu putea să convingă, iar probatoriile toate au fost în sensul unei achitări", a subliniat Năstase.

Imediat după pronunţarea condamnării la 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii, Adrian Năstase a declarat că acest verdict a fost obiectivul lui Traian Băssescu încă din 2005 şi că judecătorii "şi-au făcut datoria", realizând un joc politic.

"Este o incercare de a mă ţine în afara vieţii politice. Acesta a fost obiectivul lui Băsescu din 2005. Am fost un adversar incomod", a declarat Adrian Năstase, pentru Realitatea TV. "Este foarte clar ca presiunea poltică asupra judecătorilor a fost foarte mare. E clar că Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan, fosta consiliera a lui Daniel Morar, care a fost promovată special pentru aceste procese, şi-au făcut datoria", a mai spus preşedintele CN al PSD.

"Este clar că este vorba despre o decizie politică, o decizie murdară. Este o decizie care trebuia dată acum. Astăzi de dimineaţă au fost negocieri în continuare", a mai spus social-democratul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro