Doi oficiali europeni anunţă că dureroasa criză care afectează zona euro nu a luat sfârşit. Unul dintre oficiali este preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, al cărui mandat se încheie luna aceasta. El spune, într-un interviu acordat publicaţiei Bild am Sonntag, că este de o importanţă decisivă ca acordurile statelor Uniunii Europene din această săptămână să fie aplicate precis şi rapid.
El a spus că BCE va urmări cu atenţie măsurile de reformă ale guvernelor, întrucât a venit timpul acţiunii. "Criza nu s-a încheiat dar, după deciziile din această săptămână, am încredere că guvernele vor reuşi să refacă stabilitatea financiară", a afirmat şeful BCE.
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, spune la rândul său că Europa mai are un drum lung de parcurs pentru a rezolva criza datoriilor suverane. Schaeuble a arătat că liderii europeni au făcut un pas important la summit-ul din această săptămână, dar că vor mai avea loc multe reuniuni pe această temă.
"Mai avem un drum lung până la rezolvarea tuturor problemelor, dar şansele de a avea succes au crescut faţă de săptămâna trecută", a declarat Schaeuble pentru revista Spiegel.
Zilele trecute, miliardarul George Soros a criticat lipsa de viziune de la vârful UE şi a subliniat că liniştea adusă de recent anunţatul plan de salvare a Zonei Euro va dura maxim trei luni.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M