Ce pedepse intenţionează Ponta sa dubleze prin OUG

Ponta: Ar trebui să dublăm pedepsele pentru furturile de material rulant, poate chiar prin OUG
Ponta: Ar trebui să dublăm pedepsele pentru furturile de material rulant, poate chiar prin OUG

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că săptămâna viitoare ar putea fi aprobată o OUG prin care să fie dublate pedepsele pentru furtul de material rulant, precizând că problemele înregistrate pe ruta Intercity Bucureşti-Constanţa nu sunt un caz izolat.

“Împreună cu ministrul de Interne lucrăm ca, în perioada următoare, să găsim soluţia pentru problema protecţiei căilor ferate, care este de fapt o problemă structurală, nu doar a trenurilor Intercity Bucureşti-Constanţa”, a anunţat şeful Executivului.

Victor Ponta a solicitat MAI să colaboreze cu MJ, astfel încât “săptămâna viitoare, chiar şi prin OUG, poate dublăm minimul şi maximul pedepselor din Codul Penal pentru furturile dematerial rulant”.

În opinia sa, nu mai putem merge „pe logica actuală că se fură două şuruburi”. „Alea două şuruburi pot să însemne deraierea unui tren şi moartea unor oameni. Împreună cu MAI trebuie să găsim o soluţie şi pe partea de pază a materialului”, a adăugat Ponta.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Che Lu
06 Feb 15:36
Dublarea sanctiunilor penale pentru patronii centrelor de colectare care accepta achizitionarea de materiale furate de la tigani si in plus foc in plin dupa 2 avertizari in plan vertical pentru hoti. Oricum sunt niste scursuri care nu contribuie cu nimic in societate, nu le va simti nimeni lipsa.
Răspunde
2 0
stefania
06 Feb 13:07
Nu cred ca se va rezolva ceva asa, mai degraba descurajarea valorificarii materialului rulant prin interzicerea achizitionarii lui de catre centrele de colectare REMAT
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print