Amplificatoarele audio, camerele video sau copiatoarele le-ar putea pune beţe în roate celor care vor ajutor de la stat. Astfel de aparate se află pe lista stabilită de Ministerul Muncii cu bunuri care nu sunt de strictă necesitate.
Dacă vorbim despre mijloace de transport atunci ar fi bine să nu aveţi autoturisme, autoutilitare sau microbuze dacă speraţi la ajutor din partea statului. Scuterele, motocicletele sau motoretele vă scot şi ele de pe lista celor ajutaţi cu bani de la buget.
Un alt criteriu sunt animale pe care românii le au în bătătură. Astfel, cei care au mai mult de trei bovine, cinci porcine sau 100 de păsări vor trebui să se descurce singuri cu facturile la încălzire.
Luxul nu dă bine la dosar dacă te duci să întinzi mâna la stat. Blănurile scumpe, bijuteriile din metale preţioase ori tablourile şi obiectele de artă valoroase sunt şi ele pe lista bunurilor care nu sunt de strictă necesitate. Iahturile nu reprezintă o problemă. Asta desigur dacă sunt mai vechi de 10 ani.
"Sunt exact aceleaşi liste care s-au aplicat şi în 2010. Listele de anul trecut au diminuat numărul solicitanţilor cu circa 100.000", a declarat la Realitatea TV, Sebastian Lăzăroiu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M