Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România s-a hotărât să remedieze condiţiile proaste de cazare în cămine, situaţia burselor mici şi a corupţiei în universităţi.

Alianţa a prezentat vineri obiectivele campaniei "Ce te doare" care îşi propune să îi informeze pe studenţi asupra drepturilor pe care le au. În opinia Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România trebuie renunţat la disciplinele de studiu care nu mai răspund cerinţelor de pe piaţa muncii, nivelul taxelor trebuie scăzut şi eliminate corupţia şi cazurile de hărţuire sexuală din mediul universitar.

Alianţa vrea să îi convingă pe studenţi să reclame orice situaţie în care i s-au cerut bani sau servicii în schimbul unei note. Campania "Ce te doare" se va desfăşura până la sfârşitul lunii noiembrie, în 14 centre universitare naţionale.