''Am decis să lansăm procedura de infracţiune'' contra Ungariei, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la finalul reuniunii săptămânale a Colegiului comisarilor europeni, care a avut loc la Strasbourg.
UE și-a manifestat preocuparea față de faptul că noua legislație amenință independența Băncii Centrale, că va obliga sute de judecători să se pensioneze mai devreme și va lăsa autoritatea de protecției datelor la mâna politicului, scrie Reuters.
În acest context, UE va trimite Budapestei o scrisoare de notificare oficială, ce reprezintă prima etapă a procedurii de infringement.
CITEŞTE AICI ETAPELE PROCEDURII DE INFRIGEMENT.
Astfel, premierul Viktor Orban a fost somat să modifice reformele constituţionale referitoare la independenţa băncii centrale, statutul magistraţilor şi al autorităţii ungare din domeniul protecţiei datelor.
"Ungaria, ca orice alt stat membru al Uniunii, este obligată de tratate să garanteze independenţa băncii sale centrale, a autorităţii responsabile cu protecţia datelor şi a judecătorilor'', a explicat Barroso.
Consecinţele financioare ale declanşării acestei proceduri ar putea avea efecte nefaste, întrucât Ungaria va trebui să se împrumute de pe piaţa financiară la rate ale dobânzii extrem de mari. Budapesta încearcă să obţină o asistenţă financiară de la UE şi FMI de 15-20 miliarde de euro.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M