CCR a făcut publică motivarea în cazul Noricăi Nicolai
Realitatea TV
Judecătorii hotărâseră că preşedintele ţării poate refuza o singură dată o nominalizare a premierului pentru un minister. Caz în care primul-ministru este obligat să nominalizeze o altă persoană.
Magistraţii CCR au admis că în această problemă este un vid legislativ, iar Constituţia nu specifică de câte ori poate refuza şeful statului nominalizările premierului. Astfel, Curtea a decis că se va aplica modelul promulgării legilor. În acest caz, preşedintele poate întoarce o singură dată legea la Parlament pentru a fi corectată, după care este obligat să o promulge.
În plus, judecătorii spun că dacă refuzurile ar merge la nesfâşit, s-ar crea un blocaj constituţional. Pe aceeaşi idee, nici premierul nu poate nominaliza aceeaşi persoană a doua oară. De asemenea, CCR precizează că premierul nu are decât dreptul de a propune un ministru, nu şi decizia în acest sens.
În acest moment, după ce Traian Băsescu a refuzat să o numească pe Norica Nicolai la Ministerul Justiţiei, Călin Popescu Tăriceanu este obligat să vină cu o altă propunere. Premierul a anunţat deja că îl va nominaliza pe Teodor Meleşcanu, în acest moment Ministru al Apărării. Senatorul Radu Stroe a fost desemnat pentru portofoliul Apărării, în locul lui Meleşcanu.
Propunerile de numire a celor doi nu au fost însă trimise către preşedinţie, premierul precizând că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale în cazul Nicolai.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

