Comisia Centrală a Arbitrilor a decis astăzi reţinerea de la delegări a unor arbitri care au comis erori majore în prima etapă, refuzând însă să divulge numele acestora, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul FRF.
"Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a analizat rapoartele observatorilor de arbitri, întocmite după jocurile disputate până la data de 30 iulie, în cadrul etapei I a campionatului Ligii I, ediţia 2007-2008. Din analizarea acestor rapoarte, precum şi din vizionarea unor faze controversate reieşite din rapoartele menţionate, CCA a ajuns la concluzia că, pe lângă erorile umane, unele comise în faze-limită, interpretabile, unii arbitri au comis greşeli majore. În aceste condiţii, CCA a hotărât reţinerea de la delegări a arbitrilor şi arbitrilor asistenţi în cauză pe o perioadă nedeterminată", se arată într-un comunicat remis marţi de CCA şi care este semnat de preşedintele Gheorghe Constantin.
Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a explicat motivul pentru care respectivul for nu va mai divulga în viitor numele arbitrilor care sunt pedepsiţi. "Nu vom mai anunţa niciodată care sunt arbitrii penalizaţi. Am luat această decizie la începutul campionatului. Considerăm că le facem un rău arbitrilor dacă le divulgăm numele. Cei vinovaţi nu se mai găsesc pe listele de delegări", a declarat pentru NewsIn, Gheorghe Constantin.
CCA a suspendat mai mulţi arbitri care au comis greşeli majore în prima etapă
Fotbal intern
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
27 Mai, 14:10








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M