Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Gafă la CBS: l-au omorât "un pic" pe Steve Jobs

"Avem informaţii că Steve Jobs ar fi murit. Rămâneţi cu noi pentru mai multe informaţii", anunţa CBS pe Twitter. După ce informaţia a stârnit vâlvă pe internet, CBS a retractat: "Informaţiile despre moartea lui Jobs nu s-au confirmat".

CBS a scris că Steve Jobs a murit
CBS a scris că Steve Jobs a murit / FOTO: twitter.com

Dorinţa de senzaţional şi de a anunţa primul o ştire îi face pe unii jurnalişti să sară peste verificare informaţiei. CBS s-a grăbit să scrie pe contul de Twitter, sâmbătă idmineaţa, că Steve Jobs a murit.

"Avem informaţii că Steve Jobs ar fi murit. Rămâneţi cu noi pentru mai multe informaţii", scria CBS pe contul de Twitter al emisunii "Whats Trending" (Ce se mai întâmplă). După ce informaţia a stârnit vâlvă pe internet, CBS a retractat: "Informaţiile despre moartea lui Jobs nu s-au confirmat".

Zvonul morţii lui Steve Jobs nu a mirat pe nimeni pentru că se ştie că fostul CEO de la Appel suferă de cancer pancreatic în ultimă fază. Steve Jobs a anunţat în urmă cu două săptămâni că renunţă la conducerea companiei.

"Am spus întotdeauna că, dacă va veni ziua în care nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle în calitate de director al Apple, voi fi primul care va spune acest lucru ", scrie Jobs, într-o scrisoare adresată consiliului de administraţie şi "comunităţii Apple". " Din nefericire, această zi a venit", adaugă el.

Jobs, în vârstă de 56 de ani, se afla în concediu medical din ianuarie, pentru o durată nedeterminată. Cu doi ani în urmă a suferit o grefă de ficat, iar în 2004 a fost diagnosticat cu cancer de pancreas.

Steve Jobs,  miliardarul fără şcoală

Pe primul loc în topul realizat de celebra publicaţie Vanity Fair al celor mai influente persoane din lume s-a situat fondatorul site-ului de socializare Facebook - Mark Zuckerberg, urmat de "părintele" Apple, Steve Jobs.

Steve Jobs este fondator Apple, companie cu o valoare de piaţă de peste 362 de miliarde de dolari. Încă de mic a manifestat o pasiune pentru computere. Când avea 12 ani, şeful Apple l-a sunat pe Bill Hewlett, co-fondator al Hewlett-Packard, după ce i-a găsit numărul în cartea de telefoane, şi i-a cerut nişte piese pentru un aparat de măsurat frecvenţe.
Hewlett i-a dat componentele de care avea nevoie şi l-a angajat pe perioada vacanţei de vară să lucreze la linia de asamblare în firma lui. În această perioadă, Jobs s-a împrietenit cu Stephen Wozniak, cel care avea să renunţe în scurt timp la universitate.

Jobs s-a înscris şi el la un colegiu după ce a terminat liceul, dar a renunţat ulterior la şcoală. S-a reîntâlnit cu Wozniak, cei doi au renunţat la joburile pe care le aveau şi au început să asambleze un calculator în garajul lui Jobs. Şi aşa a început totul.Jobs este considerat forţa creatoare care a făcut ca Apple să devină una dintre cele mai mari companii din lume. Datorită produselor extrem de populare, precum iPod, iPhone şi mai recent iPad, Apple a devenit una dintre cele mai căutate mărci din lume. În al doilea trimestru al anului, compania a obţinut un profit de 7,3 miliarde de dolari şi venituri de 28,6 miliarde de dolari. A vândut peste 20 de milioane de iPhone-uri şi 9,25 milioane de iPaduri.

Jobs a fondat Apple în anii '70, iar computerele sale Macintosh au devenit foarte populare în anii '80. În 1985, el a părăsit compania, după diferende cu colegii, dar s-a întors în 1997 şi a început transformarea Apple, prin lansarea computerului colora iMac.

IPodul, care a revoluţionat piaţa şi a dus la nenumărate copii, a fost lansat în 2002 şi a pus bazele succesului companiei în următorul deceniu. 
A urmat iPhone, care a schimbat piaţa smartphone-urilor, iar iPad a depăşit scepticismul iniţial şi s-a dovedit un succes enorm.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro