Cazul Mailat a provocat o criză fără precendent în Italia
Problemele legate de integrarea romilor au existat dintotdeauna. Au fost aduse în discuţie la nivel european odată cu un val de infracţiuni extrem de mediatizat în Italia, care a încins spiritele pe întregul continent. Cazul Mailat a declanşat o criză fără precedent, alimentată de o serie de sancţiuni dure din partea guvernului italian, criticate pe de-o partea de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi pe de alta de reprezentanţi ai instituţiilor europene.
După moartea Giovannei Reggiani, presa din Italia a scormonit după fiecare infracţiune comisă de romi. Pentru că numărul lor creştea alarmant, cabinetul italian a emis un decret care permitea expulzarea imigranţilor periculoşi. Au fost declanşate razii în taberele de nomazi.
Cei fără acte erau reţinuţi, iar casele lor distruse. Romii au simţit nu doar furia autorităţilor, ci şi pe cea a italienilor de rând, care le-au incendiat locuinţele şi i-au agresat.
Guvernul Berlusconi a continuat punerea în aplicare a măsurilor din "pachetul de siguranţă" şi a decis amprentarea tuturor persoanelor care locuiesc în taberele de nomazi, deopotrivă adulţii şi minorii. Această decizie a provocat indignare în Europa. Eurodeputaţii au cerut într-o rezoluţie oprirea acestui proces, pe care l-au considerat un act de discriminare directă bazat pe rasă şi originea etnică.
Dar protestele nu au împiedicat guvernul italian să treacă la o nouă etapă a pachetului de siguranţă, trimiterea armatei pe străzi. Aproximativ 3.000 de militari au fost mobilizaţi în marile oraşe pentru protejarea obiectivelor "sensibile" sau "strategice" şi pentru participarea la patrule comune cu poliţia.
Gestionarea situaţiei minorităţii rome din Italia a atras nemulţumirea celorlalţi membri ai comunităţii. În Franţa, Spania, Polonia sau Germania au avut loc proteste, iar cei mai mulţi dintre romi s-au temut de o extindere a valului de rasism din Italia.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

