Libia şi Bulgaria au ajuns la un acord în cazul asistentelor bulgare acuzate că au infectat cu HIV, în mod deliberat, 426 de copii şi 20 de femei.

Potrivit înţelegerii, guvernul de la Sofia trebuie să plătească peste 4 miliarde de euro familiilor victimelor.

Fiecare familie va primi de la statul bulgar câte 10 milioane de euro. Cele cinci asistente din Bulgaria au fost condamnate la moarte în Libia, fiind găsite vinovate de infectare deliberată cu HIV a copiilor.

Guvernul de la Sofia a reuşit, însă, să găsească probe potrivit cărora asistentele ar fi fost torturate pentru a-şi asuma vina şi că aceste cazuri de infectare cu HIV apăruseră înainte ca ele să lucreze în spitalul respectiv.

Asistentele au obţinut astfel o rejudecare a procesului lor, iar acordul de astăzi este aşteptat să pună punct divergenţelor dintre cele două ţări.