Cazierul judiciar nu va mai fi eliberat de Inspectoratul General al poliţiei Române. Începând cu 1 ianuarie 2007, ghişeul de primire a cererilor de eliberare a certificatelor de cazier se mută la Poliţia Capitalei sau la secţiile din subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Cei care vor documentul în regim de urgenţă vor avea de aşteptat 3 zile lucrătoare pentru a intra în posesia lui.
Românii care locuiesc peste graniţe vor trebui să se adreseze în continuare misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare din statul respectiv. Cazierele au o valabilitate de 6 luni de la data emiterii. Cererea trebuie însoţită de: actul de identitate, timbru fiscal în valoare de 10.000 de lei vechi, iar cei care îl vor în regim de urgenţă vor trebui să achite în plus o taxă de 50.000 de lei vechi.
Direcţia de caziere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost implicată într-un mare scandal anul acesta. Şeful structurii şi alţi doi angajaţi sunt cercetaţi de Direcţia Generală Anticorupţie pentru că ar fi făcut parte dintr-o reţea care, în schimbul unor sume de bani îi ajutau pe cetăţenii români din străinătate, în special pe cei din Spania să îşi procure cazierul mult mai repede.
Cazierele vor fi eliberate de secţiile de poliţie
PUBLICAT
Miercuri, 27 Decembrie 2006 16:42
ACTUALIZAT
Miercuri, 27 Decembrie 2006 16:42
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M