Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

CAZ TERIBIL: O fetiţă de nouă luni a ajuns la spital cu multiple leziuni

O fetiţă de nouă luni care avea multiple leziuni la cap şi pe corp a ajuns la Spitalul Judeţean din Slobozia şi ulterior la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Capitală, iar Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au început anchete pentru a stabili dacă fetiţa a fost agresată.

Fetiţa de nouă luni are şi urme de muşcături la o ureche
Fetiţa de nouă luni are şi urme de muşcături la o ureche

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, mama bebeluşului este din localitatea Sălcioara, are 17 ani şi mai are un copil de un an şi 8 luni, trăind cu un tânăr care are şi el, dintr-o relaţie anterioară, alţi doi copii.

Fetiţa de nouă luni, care are şi urme de muşcături la o ureche, a ajuns la Spitalul Judeţean din Slobozia.

"Fetiţa avea multiple traumatisme pe cap şi pe corp, a fost adusă la spitalul din Slobozia, iar ulterior a fost transportată cu o ambulanţă de la noi la Spitalul «Bagdasar Arseni» din Bucureşti. Ea are politraumatisme prin agresiune domestică", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa, Radu Păros.

Mama le-a declarat anchetatorilor că este posibil că vânătăile de pe corpul fetiţei să fi fost provocate de copiii concubinului atunci când s-au jucat cu aceasta.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz şi au anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru protecţia Copilului (DGASPC) Ialomiţa.

"În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, iar în urma cercetărilor urmează să se stabilească împrejurările în care acest copil a ajuns să aibă leziunile de pe corp", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, Iulia Fecioru.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro