Managerul Willbrook International, Daiana Voicu spune că această tranzacţie dovedeşte valoarea pe care o are Cathedral Plaza în ciuda scandalurilor cu Arhiepiscopia Romano-Catolică.
"În urma unei oferte extrem de tentante financiar, împreună cu partenerii noştri, am hotărât să vindem proiectul Cathedral Plaza către un fond de investiţii britanic, în schimbul sumei de 70 de milioane de euro. Fondul este unul dintre clienţii Willbrook International. În acest moment, a fost semnat un antecontract de vânzare-cumpărare, iar contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică se va semna din momentul în care dezvoltatorul va reuşi să asigure cumpărătorului anumite standarde de performanţă, cum ar fi atingerea unui grad minim de închiriere sau finalizarea amenajărilor interioare. Până la îndeplinirea acestor standarde de performanţă, Willbrook International va rămâne în continuare managerul clădirii şi se va asigura ca aceste etape necesare să fie cât mai rapid parcurse. Mărturisesc că oferta din partea acestui fond de investiţii a fost una extrem de tentantă, preţul oferit fiind unul foarte bun, iar decizia de a vinde a fost luată ca un exerciţiu comercial reuşit. Concretizarea acestei oferte din partea fondului de investiţii britanic dovedeşte încă o dată valoarea de piaţă de necontestat a clădirii Cathedral Plaza. În ciuda scandalului declanşat şi întreţinut de Arhiepiscopia Romano-Catolică, această clădire este valoroasă pentru oamenii de afaceri, dar am credinţa că şi pentru cetăţenii acestui oraş." a declarat Daiana Voicu pentru Q MAGAZINE.
Vă reamintim că proiectul de construcţie a Cathedral Plaza a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane.
Controversele legate de clădire au apărut după ce arhiepiscopul Ioan Robu, care îşi dăduse iniţial acordul pentru proiect, a anunţat că nu mai este de acord cu acesta. Începând cu 2001, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a trimis numeroase scrisori şi a făcut diverse sesizări către organele în măsură să oprească această construcţie.
La începutul lunii octombrie 2009, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a declarat că instituţia pe care o conduce are o culpă acumulată în timp, ca urmare a cedării la presiuni, cel mai relevant exemplu fiind Cathedral Plaza, clădire a cărei construire nu ar fi fost posibilă fără insistenţele arhiepiscopului Ioan Robu.
Demnitarul a reamintit atunci că, în mandatul de ministru al lui Ion Caramitru, Arhiepiscopul insista pentru construirea clădirii de lângă Catedrala Sf. Iosif, iar acum cere cu aceeaşi insistenţă dărâmarea ei. Paleologu mai spunea că nu înţelege atitudinea unui om care a semnat acordul de construire şi care acum aruncă piatra în actualul ministru al Culturii. "La vremea când se decidea avizul de construire a clădirii, eu eram la studii. Arhiepiscopul a semnat acordul de construire, într-o scrisoare adresată ministrului Culturii de atunci, Ion Caramitru. Asta, însă, nu absolvă statul de responsabilitate", a explicat, pentru NewsIn, Paleologu.
Potrivit reprezentanţilor dezvoltatorului, forma actuală a construcţiei Cathedral Plaza se datorează chiar arhiepiscopului, care a agreat şi chiar a lăudat soluţia arhitecturală aleasă în urma solicitărilor sale imperative.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M