Măsuri împotriva imigraţiei clandestine şi pentru rezolvarea crizei
deşeurilor care afectează frecvent Napoli de mai mult de zece ani urmează
să fie anunţate la finalul şedinţei.
De la imigranţi clandestini la şomeri, asociaţii de protecţie a
mediului şi comitete cetăţeneşti care denunţă politica autorităţilor
locale în materie de gestionare a deşeurilor, zece manifestaţii
diferite au avut loc în centrul oraşului, sub protecţia poliţiei.
"Aţi văzut toţi poliţiştii aceia? Este o nebunie, n-am mai văzut aşa
ceva, nici când a venit Papa Benedict al XVI-lea în octombrie nu erau
atât de mulţi. Nu ştiu dacă Berlusconi va reuşi să dacă ceva, îi cer
doar să redea speranţa ţării, în special tinerilor", explică pentru AFP
Guido Esposito, un napolitan de 68 de ani.
Şedinţa de Guvern are loc la Prefectura Napoli, ale cărei împrejurimi
au fost complet închise circulaţiei şi chiar trecătorilor şi plasate
sub supravegherea a mai mult de o mie de poliţişti.
Cea mai mare manifestaţie a reunit, în cursul după-amiezii de miercuri, locuitori
din mai multe comune din regiunea Campania unde există proiecte de
construire a unor centre de tratare a deşeurilor, la apelul
sindicatelor de stânga, mişcărilor civile şi asociaţiilor de protecţia
mediului.
"Sperăm că locurile alese de Guvern pentru a construi gropi de gunoi
vor fi terenuri militare. Suntem nemulţumiţi că autorităţile nu discută
cu autorităţile din comunele în care ar putea fi construite gropile",
a criticat Massimo Nuvoletti, primarul adjunct de la Marano, comună
vecină cu Chiaiano, unde există un proiect de construire a unei gropi
de 70.000 de tone de deşeuri.
"Există soluţii alternative, mai îndepărtate de locuinţe. La Chiaiano,
există case la mai puţin de 300 de metri de locul unde vor să
construiască depozitul. Ne-am săturat, eu vreau să mă mut",
mărturiseşte Gemma, care locuieşte la Marano.











