La finele lui 2009, în noiembrie, ALPAB a semnat un contract cu SC Soluţii Urbane SRL, în valoare de 5,2 milioane lei. În contul sumei, firma trebuia să reabiliteze două locuri de joacă în parcurile Herăstrău şi Carol. Iar firma chiar a reabilitat locurile de joacă numai că, în locul unor mici Disneylanduri, ce ar fi trebuit să iasă la suma plătită, copiii ce ies la joacă în cele două parcuri au ocazia să folosească cele cîteva leagăne.
Iar dacă treaba cu locurile de joacă a fost rezolvată, conducerea ALPAB a mai semnat vreo 30 de contracte, toate prin atribuire directă, prin care vreo 2,4 milioane de lei au fost cheltuiţi pentru reabilitarea spaţiilor verzi din cele două parcuri, plus parcul Tineretului.
Şi, pentru că avea prea mulţi bani la dispoziţie, conducerea ALPAB s-a gîndit că ar fi frumos să cheltuie nişte sume şi pe lucrări ce nu intră în atribuţiile instituţiei şi, dacă se poate, să fie şi nişte lucrări inexistente. Aşa se face că ALPAB a plătit firmei Someco SA suma de 1,8 milioane de lei pentru reabilitatea locuinţelor sociale pentru persoanele fără domiciliu.
Citeşte mai mult în Academia Caţavencu








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M