Senatorul Voicu reclamă că votul privind arestarea sa nu ar fi unul valabil. În respectiva cerere, Voicu precizează că doreşte să se adreseze plenului Senatului în prima şedinţă de lucru, întrucât nu a reuşit să-şi prezinte punctul de vedere, din motive medicale, în momentul în care senatorii au votat pentru încuviinţarea arestării sale.
Potrivit senatorului PSD Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Voicu a adresat o scrisoare Biroului Permanent prin care solicita ca votul din plen privind arestarea sa să fie reluat, motivând că nu ar fi fost ascultat în plenul Senatului.
"Deşi nu era obligatoriu, Voicu a fost audiat în Comisie. Nu ne-a solicitat nimeni, în scris sau verbal, să amânăm întrucât senatorul doreşte să fie audiat după ce va ieşi din spital. Nu avem niciun act medical la Senat prin care să rezulte că senatorul era în imposibilitate să se deplaseze acolo, astfel încât solicitarea pare mai mult şicanatorie", a explicat, la Realitatea TV, preşedintele Comisiei juridice a Senatului.
"Cred că senatorul Cătălin Voicu îşi încearcă norocul şi că forţează ultima carte pentru a nu i se ridica imunitatea", a spus deputatul PDL Alin Popoviciu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă marţi cererea DNA de arestare a senatorului Cătălin Voicu, şedinţa fiind condusă de magistratul Despina Mihai. DNA a depus, vineri, la ÎCCJ cererea de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu.
La cererea DNA, senatorii şi-au dat acceptul pentru arestarea lui Voicu. Actul vizează numai arestarea senatorului Cătălin Voicu, deşi în dosar sunt învinuite mai multe persoane, printre care şi doi magistraţi de la instanţa supremă.
Acuzaţiile aduse lui Voicu sunt: trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M