INVESTIGAŢIE. Audiat duminică în faţa a două comisii, una a Ligii şi alta a Federaţiei, şeful CAF a confirmat încercările de influenţare. Când a auzit ce spune Florea, Dragomir s-a blocat şi apoi a încercat să-i explice că "Sandu a vrut doar să facă nişte precizări".
- Ionuţ, duminică Daniel Florea a susţinut că tu şi cu Mircea Sandu aţi încercat să pedepsiţi Steaua prin el.
- Ăsta e finul meu!
- O fi, dar asta a spus în faţa celor două comisii.
- Nici vorbă! Noi am vorbit ca de la naş la fin cu mai multe zile
înainte. Şi, într-adevăr, am discutat şi despre caz. Dar în alt sens.
Îi spusesem mai demult că, în aceste dosare dificile, ar trebui să se
întrunească cei trei şefi de comisie şi să meargă pe aceeaşi linie.











