Cătălin Botezatu a vorbit pentru tabu.ro despre politică, sex, homosexualitate, zvonuri, bârfe, pornografie şi despre cartea pe care o va lansa în curând.
TABU.RO: Dacă ar fi să vă luaţi singur un interviu, cu ce întrebare aţi începe?
CĂTĂLIN BOTEZATU: În primul rând de ce mai stau în ţara asta şi, în al doilea rând, de ce continui să mă mocirlesc în promiscuitatea asta din România.
T.RO: Şi ce v-aţi răspunde?
C.B.: Pentru că sunt un patriot convins, dar asta nu e neapărat o calitate, ci ţine şi de educaţie. Pentru că, fără să vreau, am devenit o persoană publică şi continui să mă mocirlesc în promiscuitatea asta pentru că e un sistem în care am intrat datorită business-ului, dar îmi asum acest lucru incluzând şi partea rea a societăţii şi partea bună a societăţii. Îmi asum compromisuri. Nu de puţine ori mi se întâmplă să fiu un om umil şi modest în faţa unor clienţi care nu sunt cu nimic mai buni decât mine, ci dimpotrivă..., dar clientul nostru e stăpânul nostru.
Mi se întâmplă să mă cobor la nivelul unor clienţi pentru a realiza afacerea.
T.RO: Aţi spus că sunteţi patriot. Ce faceţi ca patriot?
C.B.: Ceea ce ar trebui să facă mulţi oameni care se bat cu pumnul în piept că sunt români. Îmi ajut semenii, în primul rând. Sunt printre puţinele persoane publice care, deşi au făcut multe acte caritabile, nu s-au lăudat cu lucrul ăsta. Poate doar în cazurile în care un contract impunea acest lucru. Nu m-am lăudat niciodată cu treaba asta pentru că sunt de părere că atunci când faci un lucru bun, îl faci gratuit fără a aştepta ceva în schimb. Ca patriot, sunt mândru să spun că sunt cunoscut peste hotare fără a fi fost ajutat de nimeni. Nici de Guvern, nici de vreun minister. Am ajuns să particip la toate săptămânile modei doar pe puterile mele, fără a primi un leu de la stat aşa cum se întâmplă cu alţii care primesc nişte fonduri extraordinare, dar care nu aduc niciun beneficiu, niciun aport pozitiv de imagine României. Sunt printre puţinii români care, atunci când sunt în străinătate, nu îmi ascund naţionalitatea. Mă laud cu România şi frumuseţea ei, cu valorile pe care le avem. Am fost mereu mândru când, oriunde eram în lume, la Covent Garden la Londra sau la Metropolitan Opera din New York, iar pe scenă cânta Angela Gheorghiu, îmi venea să mă ridic în picioare şi să strig: "Uite şi ea e româncă, ca şi mine!". Mă mândresc cu Nadia, cu Ţiriac, cu Năstase, chiar şi cu regina sprâcenelor care, în maniera ei, aduce un plus României.
T.RO: Apropo de donaţii: am văzut pe site-ul oficial Cătălin Botezatu că onorariul dumneavostră de la "Dansez pentru tine", despre care se ştie că a fost unul uriaş, urma să fie donat. S-a întâmplat acest
lucru?
C.B.: Au fost donate din prima, iar sumele au fost foarte mari. Nu pot să spun despre ce sumă este vorba şi nici nu voi intra în detalii despre destinaţia banilor pentru că nu vreau să mă laud cu asta.
T.RO: Credeţi că sunteţi mai bun ca om de afaceri sau ca designer?
C.B.: Vreau să cred că sunt un designer bun care ştie să-şi managerieze bine afacerile.
T.RO: Dacă fix în momentul ăsta ar apărea de nicăieri o trupă de comando, v-ar lega la ochi şi v-ar adormi, iar următorul loc în care v-aţi trezi ar fi pe Wembley în faţa a 120.000 de mii de spectatori şi
ar trebui să cântaţi o piesă ca să vă salvaţi viaţa, ce aţi cânta?
C.B.: Apologize. E o piesă care îmi place mult. Sau mai degrabă aş cânta Take My Breath Away de la Berlin.
T.RO: Vi s-a mai întâmplat în ultima vreme să vă gândiţi la sinucidere?
C.B.: Nu. Mi-am dat seama că nimic nu merită asta. Dacă mă întrebai acum câţiva ani la ce aş renunţa pentru persoana iubită aş fi zis că la tot. Dacă mă întrebi acum, îţi voi răspunde că la nimic.
T.RO: Nu ştiu dacă aţi auzit, dar acum vreo două săptămâni s-a depus la CNA o cerere pentru deschiderea unui canal porno românesc...
C.B.: Foarte tare...
T.RO: A fost respinsă...
C.B.: Foarte nasol...
T.RO: Ce părere aveţi despre pornografie?
C.B.: E o chestie normală, aşa cum ar trebui să fie şi casele de toleranţă. Pentru că asta nu ar face decât să controleze un fenomen care există deja. Să controleze bolile care se răspândesc aiurea. Un canal porno... Toată lumea se uită la reviste porno, la filme porno, se masturbează, să nu fim ipocriţi. Eu nu îi cred pe cei care spun că nu s-au uitat niciodată la aşa ceva.
T.RO: Faceţi asta?
C.B.: Evident. Atunci când am timp ...
Citeşte interviul complet pe Tabu.ro.
Cătălin Botezatu: Nu sunt nici gay, nici bi!
PUBLICAT
Joi, 26 August 2010 12:55
ACTUALIZAT
Joi, 26 August 2010 12:55
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Tabu.ro
"Ceea ce este foarte deranjant la aceste zvonuri e faptul că ele îmi anihilează mai mult de jumătate din viaţă despre care nu s-a scris nimic şi anume în care eu am ...BIP... cea mai frumoasă parte a populaţiei feminine din România".
Citeşte totul despre:
bisexual, Cătălin Botezatu, designer, homosexual, interviu, pornografie, sex, tabu.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M