Universităţile vor organiza concursuri de înscriere la masterat doar în septembrie.
"Universităţile care au planificat în iulie admiterea la master trebuie să schimbe data, întrucât concursul nu va putea fi organizat decât în septembrie. În iulie este în plină desfăşurare procesul de clasificare a universităţilor. Locurile la master vor fi acordate numai în baza clasificării universităilor, întrucât nu toate instituţiile de învăţământ îndeplinesc criteriile pentru organizarea acestei forme de pregătire", a precizat secretarul de stat pentru învăţământ superior din Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS), Cătălin Baba.
De asemenea, pentru doctorat, în premieră, locurile vor fi scoase la concurs.
MECTS are 3.500 de locuri pentru doctorat care vor fi scoase la concurs.
Competiţia este individuală, la ea participă conducătorul de doctorat care prezintă una sau mai multe teme de cercetare pentru doctorat (teme de doctorat). Dacă nu va fi selectată nicio temă, atunci respectiva instituţie nu va primi locuri la doctorat. MECTS pregăteşte un cod al studiilor doctorale care va prezenta modul în care vor fi organizate concursurile de doctorat şi şcolile doctorale, a mai spus Cătălin Baba.
În funcţie de temele câştigate la concurs, universităţile îşi vor putea fi scoase la concurs locurile la doctorat în interiorul instituţiei.
Universităţile vor fi clasificate împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene în baza datelor transmise până în 23 mai de către fiecare instituţie de învăţământ superior, iar clasarea intenţionată într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată pentru declaraţii false.
"Universităţile se clasifică în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat în MECTS, Cătălin Baba.
Odată cu clasificarea universităţilor începe şi ierarhizarea domeniilor de studii, numai că aceasta din urmă ar putea dura până în 2014.
În 31 mai, o echipă de experţi ai EUA va aveni la Bucureşti pentru clasificarea universităţilor, experţii urmând să evalueze datele transmise de către unităţile de învăţământ superior. În cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, conform legii educaţiei pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului, a mai spus secretarul de stat pentru învăţământ superior .
"Metodologia de evaluare porneşte de la principiul autonomiei universitare, fiecare instituţie asumându-şi o anumită misiune care o plasează într-una dintre categoriile anunţate. În final, clasificarea universităţilor este rezultatul unui proces de autoevaluare şi evaluare. Decizia privind clasificarea unei universităţi într-o categorie anumită este rezultatul exclusiv al evaluării externe şi comparative. În consecinţă, organizarea programelor de studii, finanţarea din fonduri publice şi tipurile de diplome emise de o universitate sunt dependente în mod exclusiv de poziţionarea universității într-o categorie sau alta", a explicat secretarul de stat.
Acesta a spus însă că procesul de evaluare cu scopul clasificării universităţilor nu reprezintă în niciun fel un proces de ierarhizare a instituţiilor de învăţământ superior din România.
Obiectivul asumat este ca, prin intermediul său, universităţile să aibă posibilitatea de a-şi identifica mai bine poziţia în cadrul mediului universitar, social – economic sau cultural şi de a-şi concentra mai bine resursele pentru a-şi îndeplini cu eficienţă misiunea asumată şi pentru a răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei şi formării profesionale, a precizat Cătălin Baba.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M