Nu au ABS, aer condiționat sau computer de bord, iar proprietarii lor plătesc o avere în schimbul luxului de‑a le scoate de câteva ori pe an la drum (și asta doar în zilele cu soare). Însă toți sunt de acord că merită: „Ai sentimentul că plutești într‑o altă lume“, descrie Radu Merică, șef al Țiriac Holding între 2001 și 2005, călătoria cu o mașină de epocă. E un pasionat al automobilelor retro, deținând două modele Jaguar: un E Type din 1968 și un MK2 din 1962.
Care nu înseamnă aproape nimic pe lângă cele aproximativ 20 de mașini ale fostului său patron, Ion Țiriac: „Un Citroën din 1934; un Ford Mustang cumpărat prin ’64, vândut și recuperat ulterior de prieteni, care i l‑au dăruit când a împlinit 60 de ani; un Ferrari cumpărat de la Boris Becker, pe care a dat foarte puțin“, enumeră Merică.
El și Țiriac sunt doar două exemple de oameni de afaceri pasionați de mașinile de epocă; în România există, de altfel, mai multe cluburi dedicate proprietarilor, cel mai cunoscut dintre ele, Retromobil Club, numărând 200 de membri. De ce investesc oamenii în mașini de epocă? „Valoarea lor crește mai repede decât aurul. Cu cât sunt mai vechi, cu atât devin mai valoroase și mai prețioase“, explică Cristian Stoian, vicepreședinte Retromobil Club. Citeşte mai mult în Money Express
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M