De la 1 ianuarie 2007, autorităţile germane acordă un pachet financiar de până la 1 800 de euro lunar timp de un an pentru îngrijirea copilului. Noua legislaţie are ca scop creşterea sporului natural al Germaniei, care este negativ la ora actuală.
Potrivit unui studiu, dacă se menţine tendinţa actuală, până în 2050 populaţia Germaniei va scădea de la 82 la 69 de milioane de locuitori. Până acum, ajutorul social era de maxim 7500 de euro anual, timp de 2 ani, pentru creşterea copilului, iar legea permitea înscrierea copilului la o creşă sau cămin.
În noua legislaţie, de sprijin financiar beneficiază doar parinţii care îşi cresc copilul acasă, ceea ce presupune ca unul dintre părinţi să renunţe la serviciu. Dacă pentru unii părinţi alocaţia este de un real folos, deoarece câştigau mai puţin lucrând, pentru alţii legea nu aduce nici un avantaj.
Cât dă statul german pentru creşterea copilului
Miercuri, 03 Ianuarie 2007 10:09
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Nemţoaicele vor să nască după 1 ianuarie, pentru primele de maternitate
Joi, 28 Decembrie 2006 04:43 - Trusourile pentru bebeluşi întârzie
Miercuri, 03 Ianuarie 2007 12:41
Comentariile cititorilor
2. alin alexandru
Marti, 02 Ianuarie 2007 17:27
| Raspunde la comentariu
1. v
Marti, 02 Ianuarie 2007 15:19
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Astazi, ora 10:56Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit de diabet în 2003, iar liderii mondiali au negociat în tot acest timp cu o sosie a lui, afirmă un expert japonez citat de Sunday Times.
Grecii au protestat la Salonic faţă de scăderea nivelului de trai
Astazi, ora 10:35Câteva mii de greci s-au adunat sâmbătă la Salonic pentru a protesta faţă de scăderea nivelului de trai şi faţă de politica de austeritate promovată de guvernul de dreapta.
Grupul furnizorilor nucleari a ridicat embargoul asupra comerţului nuclear cu India
Astazi, ora 10:24Grupul furnizorilor nucleari a anunţat sâmbătă, ridicarea embargoului asupra comerţului nuclear cu India, care datează de 34 de ani. Decizia a fost luată la iniţiativa reprezentanţilor Statelor Unite.
Mecanicii companiei americane Boeing au intrat în grevă
Astazi, ora 10:14Mecanicii companiei americane Boeing au ieşit sâmbătă în stradă, după ce vineri au suspendat lucrul ca urmare a eşecului negocierilor dintre sindicatul care îi reprezintă şi conducerea firmei.
Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian
Astazi, ora 04:24Ministrul francez de Externe Bernard Kouchner a confirmat că "o problemă de traducere" a contribuit la interpretările diferite, în Rusia şi Occident, ale planului de pace negociat în 12 august de preşedintele Sarkozy, transmite AFP.
Cele mai CITITE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (543)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (440)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (418)
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (257)
- Polonezii se caută de închisori CIA (244)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3,68/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0,44/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0,36/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (7)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (6)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
Astazi, ora 11:30SIDA, homosexualitate sau romi sunt doar câteva dintre cuvintele care trezesc repulsia românilor. În ţara noastră, seropozitivii, homosexualii şi romii sunt categoriile sociale cele mai discriminate, conform ultimului sondaj...
- Un apartament în Salt Lake City are acelaşi preţ ca unul din Slatina
- Românii vor putea lucra în continuare temporar în agricultură în Spania
- Traian Băsescu se întâlneşte astăzi cu românii ortodocşi din Italia
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Canicula a revenit la acest sfârşit de săptămână
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un ciobănesc mioritic a fost declarat cel mai frumos câine la un concurs cu exemplare din 30 de ţări
- Un apartament în Salt Lake City are acelaşi preţ ca unul din Slatina
- Traian Băsescu se întâlneşte astăzi cu românii ortodocşi din Italia
- Românii vor putea lucra în continuare temporar în agricultură în Spania
- Românii au salarii mai mari şi sacoşe la fel de goale
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








