Datele privind cheltuielile cu deplasările externe au fost actualizate ultima oară în luna mai, iar senatorul PDL Viorel Riceard Badea este campion la acest capitol. El a cheltuit o sumă totală de aproape 15.000 de lei pentru călătorii în Italia, Republica Moldova sau Cehia. De departe, cel mai mult a costat o deplasare de patru zile în Italia: aproape şase mii de lei.
Şi senatorul PSD Ioan Chelaru a beneficiat de excursii scumpe în acest an. De exemplu, participarea sa, în Cambodgia, la o reuniune a unei comisii a Adunării Parlamentare a Francofoniei, a costat peste 9.000 de lei. La aceeaşi reuniune a participat şi pesedistul Georgică Severin, însă cheltuielile acestuia au fost o idee mai mici.
Şi senatorul PSD Titus Corlăţean a făcut deplasări externe în luna mai. Vizitele sale în Norvegia şi Ungaria au costat aproape 8.000 de lei.
Liberalul Raymond Luca a avut şi el în luna mai o factură de peste 6.500 de lei pentru o deplasare de zece zile în Statele Unite ale Americii. Aproape jumătate din sumă a fost cheltuită numai pe transport.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M