Sărbătorile le vor aduce operatorilor din turism încasări de peste 35 de milioane de euro, cu 15 % mai mult decât anul trecut, anunţă reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Ei spun că, în acest an, cei mai mulţi dintre români îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul în ţară. Dar şi numărul celor care aleg destinaţiile externe va creşte cu 30% faţă de anul trecut.

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, românii preferă staţiunile din zonele montane, unde pot schia. La mare căutare sunt şi pensiunile de la Bran-Moeciu, din Maramureş, Bucovina sau Apuseni, dar şi staţiunile balneoclimaterice, cum sunt Băile Felix, Călimăneşti şi Covasna.

Cei care vor să îşi petreacă sărbătorile peste hotare au şi ei de unde alege. De la sejururi la schi, în Austria, Elveţia sau Italia, până la excursii în marile capitale europene ori destinaţii exotice, ca Insulele Maldive sau Thailanda. Operatorii din turism spun că preţurile nu s-au schimbat faţă de anul trecut.

Astfel, vacanţa de Crăciun într-o staţiune montană din ţară sau la o pensiune costă între 70 şi 150 de euro.

Revelionul este ceva mai scump. Preţurile variază între 150 şi 450 de euro. Excursiile în străinătate, în perioada sărbătorilor de iarnă, costă de la 400 de euro şi pot ajunge până la 4000 de euro, în cazul destinaţiilor exotice.

Preţuri pentru sejururile de Crăciun şi Revelion:

Destinaţii interne
- Crăciun - 70 - 150 euro
- Revelion - 150 - 450 euro

Destinaţii externe
- de la 400 de euro la 3 500-4 000 de euro