"Posesorul premiului de categoria I este un tânăr din Iaşi care joacă în mod constant la Loto 6/49 de peste cinci ani. Cinci dintre numerele care i-au purtat noroc sunt numere cu semnificaţie, pe care le joacă de fiecare dată, mai puţin unul, care a fost extras din bolul cu numere din agenţia loto. Ne-a declarat că joacă întotdeauna trei variante simple, iar numerele cu semnificaţie le bifează, de fiecare dată, pe cea de-a doua variantă", se arată în comunicatul Loteriei.
Suma pe care câştigătorul o primeşte efectiv după impozitare este în valoare de 19.717.680 lei. "Ne-a mărturisit că premiul pe care l-a câştigat îl va ajuta, în primul rând, să-şi împlinească un vis mai vechi, acela de a-şi construi o casă. Se gândeşte, de asemenea, şi la o afacere. Nu a mai câştigat niciodată, nici măcar un premiu mic, însă a avut întotdeauna încredere că într-o zi va câştiga. Va continua să joace şi le urează tuturor jucătorilor mult noroc şi-i sfătuieşte să continue să joace cu speranţa că într-o zi vor câştiga", mai spun reprezentanţii Loteriei Române.
Biletul cîştigător a fost jucat în Iaşi, la agenţia 22-042. Pe acest bilet s-au jucat trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 20,5 lei.
Potrivit Loteriei Române, acesta este cel mai mare premiu obţinut la acest joc în acest an. Premiul de categoria I la Loto 6/49 a mai fost câştigat anul acesta de încă două ori, în 17 ianuarie (3.723.299 lei), respectiv în 7 martie (7.156.255 lei). Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 s-a câştigat în 27 ianuarie 2008 şi a fost în valoare de 46.931.797 lei








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M