Aglomeraţie mare la ghişeele loteriilor din 11 ţări europene. Şi pe bună dreptate: cel care va avea norocul să nimerească numerele câştigătoare la Euroloterie se va alege cu un premiu de 185 de milioane de euro. Destul cât să-i facă pe oameni să viseze cu ochii deschişi. Tragerea va avea loc chiar în această seară.
Amatorii de câştig încearcă să se imagineze în postura de multimilionari şi îşi fac deja planuri.
Potul este atât de mare încât şi aceia care nu joacă de obicei vin să-şi încerce norocul. Apar jucători ocazionali, din categoria celor care nu iau bilete decât de două-trei ori pe an, şi care acum sunt atraşi de suma fabuloasă.
În orice caz, câştigul din acest an îl va depăşi cu mult pe cel de anul trecut, care nu s-a ridicat decât la 130 de milioane de euro. Câştigătorul a fost un britanic. Care probabil nu se va plânge că a obţinut cu 50 de milioane mai puţin.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M