Castelul Bran a fost retrocedat astăzi proprietarilor de drept, Casa de Habsburg. Conform legii, castelul va rămâne în circuitul turistic timp de trei ani, dar proprietarii au de gând să îl lase deschis pentru publicul larg şi după expirarea acestui termen.
Ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, şi moştenitorii Principesei Ileana de România au semnat acordul de retrocedare. Conform actului, proprietarii nu au voie să schimbe destinaţia amplasamentelor timp de trei ani, iar castelul va fi întreţinut în continuare din bani de la buget şi din fondurile muzeului.
Dacă proprietarii vor decide să vândă castelul, statul are drept de preemţiune. Castelul Bran a fost donat Reginei Maria, în 1920, de Consiliul Orăşenesc Braşov, iar aceasta l-a lăsat moştenire fiicei sale, Principesa Ileana a României.
Odată cu Branul, au fost retrocedate şi alte imobile de pe domeniu, printre care Casa de Ceai, Casa administratorului, Casa Principesei Ileana şi parcul castelului cu cele două lacuri. Castelul a fost evaluat la 25 de milioane de dolari.
Ţi-a plăcut articolul? CASTELUL BRAN, RETROCEDAT
Vineri, 26 Mai 2006 03:02
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Comentariile cititorilor
3. DAN IANCU
Sambata, 27 Mai 2006 08:20
| Raspunde la comentariu
2. Horvath
Vineri, 26 Mai 2006 22:31
1. bartok bela
Vineri, 26 Mai 2006 20:11


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Angelina Jolie: "Mi-am dus fiul, în vârstă de 7 ani, la cumpărături de cuţite!"
Astazi, ora 20:18A fost întotdeauna o altfel de divă a Hollywood-ului şi Angelina Jolie nu se dezminte nici când vine vorba de creşterea propriilor copii. Actriţa a dezvăluit într-un interviu că l-a dus pe Maddox la shopping de cuţite....
Vanessa Paradis vorbeşte despre amorul dintre ea şi Johnny Depp
Astazi, ora 17:48Aţi auzit de zvonul acela care circulă periodic şi insistă că Vanessa Paradis şi Johnny Depp se căsătoresc? Şi franţuizoaica l-a auzit, dar mărturiseşte că nu este adevărat. Citeşte mai mult
Lindsay Lohan habar nu are cum se foloseşte autobronzantul - FOTO
Astazi, ora 16:54Este omniprezentă în tabloide şi asta pentru că a ştiut mai tot timpul cu ce să şocheze lumea show-bizz-ului. De data aceasta, Lindsay Lohan revine pentru o chestiune de detaliu, legată de folosirea corespunzătoare a ...
Lisa Marie Presley a adus pe lume două fetiţe
Astazi, ora 18:01Fiica regelui rock'n roll-ului, Lisa Marie Presley, a devenit din nou mamă. Acum în vârstă de 40 de ani, ea a adus pe lume gemene, prin cezariană.
Peste 6.000 de sticle din vinul lui Adrian Mutu s-au vândut deja în Italia
Astazi, ora 14:17Vinul lui Adrian Mutu, "Zece", pe care atacantul român al echipei Fiorentina l-a lansat de puţin timp în Italia, a fost primit foarte bine de cumpărători, care au achiziţionat deja peste 6.000 de sticle în toată Italia,...
Cele mai CITITE din Divertisment
- Gemenele Kristina şi Karissa, noile prietene oficiale ale lui Hugh Hefner - GALERIE FOTO (1606)
- Prostituatele din Olanda vor fi premiate pentru nivelul de decenţă al fiecăreia (1381)
- Fostul basist al lui Marilyn Manson mort in urma unei supradoze (1188)
- Britney Spears apare goală în noul ei videoclip, "Womanizer" - VEZI VIDEO (1129)
- În Hawaii a fost descoperită o ciupercă care aduce orgasmul prin mirosire (839)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Bărbaţii preferă sânii naturali în detrimentul silicoanelor (3,88/5)
- Peste 6.000 de sticle din vinul lui Adrian Mutu s-au vândut deja în Italia (3,76/5)
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno (3,68/5)
- Fostul basist al lui Marilyn Manson mort in urma unei supradoze (3,68/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Peste 6.000 de sticle din vinul lui Adrian Mutu s-au vândut deja în Italia (1)
- Sute de bucureşteni au cântat sâmbătă seară împreună cu Toto Cutugno (1)
- O cântăreaţă din SUA este sosia legendei pop Madonna (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şefii agenţiilor guvernamentale nu pot avea salarii mai mari decât secretarii de stat, a decis Guvernul
Astazi, ora 18:44Salariul şefilor de agenţii şi autorităţi va fi stabilit la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar un secretar de stat poate face parte din cel mult un Consiliu de Administraţie, au stabilit membrii Guvernului,...
- Preşedintele şi premierul au discutat la Cotroceni despre salarii şi pensii
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi?
- Şefii de la ANRE sunt acţionari la firmele pe care sunt plătiţi să le controleze
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an
- Guvernul a triplat prin ordonanţă de urgenţă salariile directorilor din companiile de stat
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Sindicaliştii din învăţământ protestează, miercuri, în Capitală
Astazi, ora 20:20Sindicatele din învăţământ organizează, miercuri, un miting şi un marş de protest în Bucureşti, prin care dezabrobă reacţia guvernului la punerea în aplicare a legii de majorare a salariilor profesorilor, principala...
- Angelina Jolie: "Mi-am dus fiul, în vârstă de 7 ani, la cumpărături de cuţite!"
- Europa este gata să cheltuiască 1.500 miliarde euro ca să-şi salveze băncile
- Apple ar putea trece pe o platformă grafică Nvidia
- Erste: Politicile monetare stricte şi limitarea creditului scad riscul recesiunii
- Lăcătuş va introduce în meciul cu Sportul Studenţesc, jucătorii care au evoluat mai puţin
- Norica Nicolai spune că CSM ar trebui să se autosesizeze în cazul "privilegiilor" unor procurori
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 23 °C | 22 °C |
| Bacău | 22 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 20 °C | 22 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7685 RON |
| 1 USD | 2,7714 RON |
| 1 GBP | 4,7733 RON |
| 1 CHF | 2,4486 RON |
| 100 HUF | 1,4787 RON |
| 100 JPY | 2,7577 RON |
| 1 BGN | 1,9268 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











