Cele mai importante case de discuri din SUA vor lansa un serviciu gratuit de muzică pentru studenţi, pe Internet, prin care încearcă să combată pirateria, potrivit site-ului Nytimes.com.
Serviciul online de muzică Ruckus Network va avea licenţe de difuzare de la cele mai importante case de discuri americane şi va fi susţinut cu banii obţinuţi din publicitate.
Casele de discuri vor cere tarife mai mici de la Ruckus Network faţă de cele percepute pentru restul serviciilor de muzică de pe piaţă. Ele speră astfel că studenţii, care preferă să pirateze melodii decât să plătească, vor descărca, de acum înaint, în mod gratuit, de pe RuckusNetwork.com.
Preşedintele firmei de cercetare Inside Digital Media Phil Leigh a declarat că această decizie reprezintă o cale pentru casele de discuri de a experimenta modelul de "plată a muzicii prin publicitate".
Această variantă este, în acelaşi timp, mai bună pentru casele de discuri decât promovarea muzicii prin radiourile clasice deoarece, în acest fel, producătorii muzicali pot obţine o parte a veniturilor din publicitate. În prezent, radiourile plătesc firmele care îi reprezintă pe compozitori, dar casele de discuri care reprezintă artiştii nu primesc niciun procent din publicitate.
Casele de discuri americane oferă muzică gratuită pentru studenţi
Citeşte totul despre:
SUA LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din MONDEN
26 Mai, 16:33








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M