ANL a construit o sută de apartamente şi garsoniere special pentru medicii rezidenţi din Capitală, chiar în curtea Spitalului Colentina. Locuinţele sunt gata, dar nu pot fi repartizate de primăria sectorului 2, pentru că nu a fost semnat încă protocolul de predare-primire cu ANL.

"Atribuirea locuinţelor se va face în momentul în care avem temei legal, deocamdată nu s-a semnat un protocol de predare-primire între Consiliul sectorului 2 şi ANL", a declarat Flori Dinu Lucan, şef serviciu spaţiu locativ sector 2.

Reprezentanţii ANL spun, însă, că protocolul va fi semnat până la sfârşitul acestei luni.

"Procedura este în lucru şi se va face probabil în câteva zile, o să finalizăm cât mai repede procesul pentru ca cei interesaţi să se poată muta", a declarat Gheorghe Popescu, director ANL.

Cei care vor să intre în posesia unei astfel de locuinţe trebuie să îşi depună un dosar la primăria sectorului 2. Cererile pentru aceste locuinţe se primesc pe termen nelimitat. Până acum, la sectorul 2 s-au depus aproape 200 de cereri.

Cele o sută de apartamente şi garsoniere construite în complexul din incinta Spitalului Colentina pot fi închiriate de medicii care nu sunt din Bucureşti doar pe perioada studiilor de rezidenţiat. La finalul stagiului, medicii vor fi obligaţi să se mute.