Anonimul susţine că a participat la protestele din Bucureşti încă din 13 ianuarie, pentru a fi solidar cu prietenii şi cunoscuţii săi.
Redăm aici fragmente din mesajul publicat pe blogul personal al Principelui Radu al României.
"Votul și protestul sunt factori determinanți ai libertății şi democrației, motiv pentru care am participat la proteste, nu doar din indignare faţă de situația actuală a ţării, dar mai ales din obligația civică si cetățeneasca, pe care cu toţii trebuie să o îmbrățișam și pe care trebuie să o întărim cu orice pret.
Am numărat între protestatarii din Piața Universității suficienți infiltrați ai mai multor servicii secrete, nenumărați huligani instigatori și "infantili", iar jandarmii, după ce ne-au iritat prin prezenţa ostilă, ne-au alergat ca pe ovine și ne-au gazat ca pe șobolani, în egală măsură.
În apărarea jandarmilor pot spune doar ca nu au intervenit violent decat atunci cand s-au rasfirat cei varstnici. Ne-am regasit asadar incercuiti in mod bine organizat de jandarmi si gazati din plin, in ciuda numerosilor agenti infiltrati care puteau separa 30 de "ultrasi" oligofreni de alte sute de protestatari PASNICI. Neavand experiente anterioare cu jandarmii am avut surpriza sa constat ca acele gaze lacrimogene chiar sunt lacrimogene… al naibii de lacrimogene.
Fara a zabovi asupra provenientei huliganilor, modul lor de organizare si incapacitate suspecta a jandarmeriei de a-i prinde pana dincolo de Piata Unirii, concluzia este simpla: cu cat protestatarii PASNICI sunt mai putini si usor divizibili, cu atat miscarea lor justa va fi mai usor de sabotat.
Nimic mai simplu. Cel putin apreciem faptul ca de aceasta data nu s-au impartit bastoane intelectualilor si nici institutiile nu si-au mai dat foc la autocare. Sau poate si-au iesit din mana de la ultima mineriada, fiind condusi in mod neprofesionist de viermi numiti politic, cu/fara diploma de Bacalaureat, dar doctoranzi in Drept, fiind ferm convinsi ca acesta se refera la mana cu care isi saluta superiorii/stapanii.
Îndrăznesc să consider ca Majestatea Sa Regele și Principesa Moștenitoare, prin Casa Regală trebuie să sustina MANIFESTARILE PASNICE SI DEMOCRATICE, îndemnând la libera exprimare si coagularea cugetarilor noastre.
Indemnul la nonviolenta trebuie adresat atat protestatarilor cat si institutiilor de ordine publica, pentru ca acestea din urma sa constientizeze ca va exista viata in Romania si dupa Basescu, sau cel putin asa speram cu totii.
Sunt realmente ingrijorat de capacitatea incredibila de resemnare a semenilor nostri, mai ales in perspectiva posibilitatii repetarii fraudei electorale din ‘46."








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M