După inundaţiile din iulie, oficialităţile s-au perindat pe la
Săuceşti, cu încurajări, cu promisiuni, ba chiar şi cu mustrări.
Preşedintele a trecut de câteva ori prin comună, iar într-una din
vizite, nu a scăpat de insistenţa Sofiei Rusu, până nu i-a promis că o
va ajuta personal să-şi reconstruiască locuinţa.
S-a supărat preşedintele, dar s-a ţinut de cuvânt. După câteva zile, au
venit tirurile cu materiale de construcţii special pentru Sofia Rusu.
Iar acum, casa e ridicată.
''Mai durează două săptămâni şi se mută în ea'', a declarat Ion Măcăilă, şef de şantier.
În Săuceşti, aproape o mie de oameni au avut casele inundate. Toţi dorm prin corturi, lângă gospodării.
Cele 400 de familii rămase fără case vor avea din nou un acoperiş
deasupra capului, cel mai devreme în decembrie. Aşa promit autorităţile
locale, care mâine vor semna contractele cu firmele de construcţii.
Casa promisă de preşedintele Băsescu unei sinistrate din Săuceşti a fost ridicată
Luni, 25 August 2008 18:26
Ultimul update: 26 August 2008 03:48
Ultimul update: 26 August 2008 03:48
| Vot: |
65
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Peste o mie de sinistraţi stau în frig, întrucât casele lor nu au fost terminate
Vineri, 19 Septembrie 2008 09:20 - Traian Băsescu a inaugurat luni casa promisă pentru sinistrata din Săuceşti
Luni, 08 Septembrie 2008 12:58 - Traian Băsescu a vizitat zonele afectate de inundaţiile din iulie
Miercuri, 03 Septembrie 2008 13:19 - La o lună după inundaţii, oamenii din Săuceşti trăiesc în continuare în corturi improvizate
Miercuri, 27 August 2008 07:25
Comentariile cititorilor
5. guvidu'
Marti, 26 August 2008 15:46
| Raspunde la comentariu
4. daniel55
Marti, 26 August 2008 10:28
3. HOC EST DILEMMA :
Luni, 25 August 2008 22:43
Raspunsuri:
3.1. ADDENDA :
Luni, 25 August 2008 23:21
...Să vă mai spun ceva, din perioada '90şi ~ după ce se'ntorsese, (cu cele mai bune intenţii, cred eu), politicianul-real ION RAŢIU ; care_ar fi trebuit să devină preşedinte. Dar lumea (omul comun, deci) punea cam aşa problema : "Păi, de ce nu ne dă şi nouă ceva, dacă e_aşa de bogat?... Domn' Iliescu, care_a mâncat salam cu soia, ca şi noi... uite că ne-a dat pământ, ne-a mărit salariile... " (Replică pe care, Vă rog să mă credeţi, am reprodus-o magnetofonic aproape-că!) DACO-ROMANIA... (MEN)DACIA NOSTRA!
2. Caloianu
Luni, 25 August 2008 20:33
Raspunsuri:
2.2. ...ONIROCRITES :
Marti, 26 August 2008 00:02
...Hai, nu mai exagera şi tu, domnule "Periscop", că se supără ceilalţi ~ şi_eu l-am votat pe Traian, recunosc ; dar nu l-aş vota pe Jiji B., (care_a făcut mai multe case), chiar dacă mi-ar face cadou şi mie_o vilă ! (Vreau să cred că nu mă laud însă cu verticalitatea mea!) Cât despre ceea ce visezi tu, spre capătul comentariului tău, fie'ţi gândul aurit, dar... mai-va până_Atunci ! Poate după ce vei fi'mplinit tu 80 de ani ;presupunând că eşti mai june decât subsemnatul. BIGIS-FLUOR, IAM DIU SENEX.
2.1. Periscop
Luni, 25 August 2008 22:15
Traian Basescu a dat inca o data dovada ca este conducatorul istoric pe care-l asteapta Romania de atatia si atatia ani, poate ca de pe vremea lui ceausescu, inca! Daca-l aveam pe Traian Basescu inca din decembrie 1989, in 18 ani, acum eram departe! Dar nu-i timpul trecut! Sper ca poporul vede cu cine trebuie sa voteze, cine face case la saraci!
1. IOAN ARDELEANUL
Luni, 25 August 2008 19:11
Raspunsuri:
1.2. Ioan Munteanu
Luni, 25 August 2008 22:12
Lazarica, tu vrei sa spui ca cei din PDL, din ce-au furat ei, au dat bani pentru casa batranei? sau ca adat Basescu din salariul sau de presedinte? Fugi de-aici, Gogule! Casa e facuta de vreun sponsor care crede, ca si tine, ca partidul bashitilor o sa vina la putere, la toamna si isi scoate el banii atunci! Vise, taica Lazarica, vise!
1.1. Lazar
Luni, 25 August 2008 19:30
Pentru asta intreaba-l pe Tariceanu.... casa la care se face "vorbire" a fost ridicata din banii lui Basescu si cu sprijinul celor din PDL.... asa ca las-o mai moale , daca nu ai habar.
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Începând de azi, transporturile de grâu sunt monitorizate de Poliţie
Astazi, ora 12:11Guvernul le-a pus gând rău evazioniştilor din industria de panificaţie. Camioanele care transportă grâu vor fi monitorizate de poliţie şi garda de mediu.
Primele concluzii ale anchetei privind accidentul de la Clinceni vor fi aflate într-o săptămână
Astazi, ora 11:48Primele concluzii preliminare ale anchetei privind accidentul de vineri seară de la Clinceni, în care pilotul Costel Mugurel Uţă şi-a pierdut viaţa, vor fi aflate într-o săptămână, a declarat astăzi directorul Direcţiei...
Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume
Astazi, ora 09:59Metrorex a schimbat de astăzi denumirile a opt din cele 49 de staţii aflate în exploatare, noile denumiri ale acestora fiind stabilite în urma unor dezbateri publice la care au participat locuitorii Capitalei, precum şi Agenţia de...
Tatăl pilotului decedat la Clinceni este principalul martor al accidentului aviatic
Astazi, ora 08:28Gheorghe Uţă, tatăl pilotului decedat la Clinceni, este principalul martor al accidentului aviatic de vineri seară, a declarat directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor şi...
Cele mai CITITE din Social
- Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în zona Aerodromului Clinceni. Pilotul a murit. VEZI IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE (3184)
- Ilie Sârbu a mărit cu până la 50% sporurile directorilor de la Agricultură (3105)
- Peste 200.000 de bugetari riscă să-şi piardă locurile de muncă până în 2011, începând de anul viitor (3069)
- Fotografii cu pisici moarte, droguri, simboluri sataniste şi teribilişti aşezaţi de vii în coşciuge, pe site-ul unei firme de pompe funebre (2783)
- O tânără a ajuns la spital după ce a fost împuşcată în ochi (2431)
Cele mai VOTATE din Social
- Ilie Sârbu a mărit cu până la 50% sporurile directorilor de la Agricultură (3,84/5)
- Berceanu: În a doua parte a anului nu vor mai fi bani pentru salariile de la CFR (3,76/5)
- Peste 200.000 de bugetari riscă să-şi piardă locurile de muncă până în 2011, începând de anul viitor (3,72/5)
- Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în zona Aerodromului Clinceni. Pilotul a murit. VEZI IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE (3,68/5)
- O tânără a ajuns la spital după ce a fost împuşcată în ochi (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Ilie Sârbu a mărit cu până la 50% sporurile directorilor de la Agricultură (136)
- Berceanu: În a doua parte a anului nu vor mai fi bani pentru salariile de la CFR (56)
- Peste 200.000 de bugetari riscă să-şi piardă locurile de muncă până în 2011, începând de anul viitor (29)
- Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în zona Aerodromului Clinceni. Pilotul a murit. VEZI IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE (27)
- Marian Sârbu: Sper să reuşim să plătim regulat salariile şi pensiile (27)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Primele concluzii ale anchetei privind accidentul de la Clinceni vor fi aflate într-o săptămână
Astazi, ora 11:48Primele concluzii preliminare ale anchetei privind accidentul de vineri seară de la Clinceni, în care pilotul Costel Mugurel Uţă şi-a pierdut viaţa, vor fi aflate într-o săptămână, a declarat astăzi directorul Direcţiei...
- Tezele unice ar putea fi desfiinţate, iar structura Bacalaureatului va fi modificată
- Monica Iacob Ridzi a fost comparată de colegele de partid cu Maria Magdalena
- Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO
- PD-L caută înlocuitor pentru Monica Iacob-Ridzi
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
- Coreea de Nord a lansat astăzi trei rachete cu rază scurtă de acţiune
- Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Momente amuzante din viaţa lui Michael Jackson, la Funny pe NET 19
- REALITATEA.NET Magazin: Fortul 13 de la Jilava, unde a fost judecat şi închis Ion Antonescu, este acum o ruină
- Sport pe NET - Ruxandra Dragomir: Îmi doresc ca tenisul să devină accesibil tuturor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Casa cu structură metalică, un proiect ce se încadrează în proiectul "Prima Casă"
Astazi, ora 12:37Casă la pachet. Este din fier şi se construieşte ca un joc de lego. În maximum 3 luni te muţi în ea şi e tocmai bună când vine vorba de locuinţe noi la buget redus. Preţul unei case cu structură metalică nu depăşeşte...
- Concertul trupei God Dethroned la Oradea a fost anulat
- Noua Zeelandă confirmă primele sale trei decese legate de gripa porcină
- Începând de azi, transporturile de grâu sunt monitorizate de Poliţie
- Tezele unice ar putea fi desfiinţate, iar structura Bacalaureatului va fi modificată
- Peste 500.000 de fani s-au înscris deja pentru bilete la ceremonia funerară a lui Michael Jackson
- Primarul din Rădăuţi este cercetat penal pentru ameninţare şi lovire
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 03.07 | 04.07 |
| Timişoara | 28 °C | 29 °C |
| Arad | 29 °C | 29 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 27 °C |
| Constanţa | 28 °C | 30 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3998 USD
| 1 EUR | 4.2036 RON |
| 1 USD | 3.0031 RON |
| 1 GBP | 4.9093 RON |
| 1 CHF | 2.7573 RON |
| 100 HUF | 1.5482 RON |
| 100 JPY | 3.1313 RON |
| 1 BGN | 2.1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
